(Din volumul „Sărbători şi obiceiuri pe Valea Hârtibaciului”, în curs de redactare.)
.JPG)
Orăşenii petrec noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie cu şampanie,
jocuri de artificii, exuberanţă, paiete etc. Pentru înaintaşii noştri de la
sate însă, noaptea aceasta era (izolat mai e şi azi) o verigă, mijlocul unui
lanţ compus din 12 zile şi 12 nopţi, perioadă în care oamenii se ocupă în
principal de Timp. Noaptea poartă în sat numele de Anul Nou sau Seara Sfântului
Vasile.
Înnoirea simbolică a
timpului la cumpăna dintre ani este numită îngropatul
anului şi în satele de pe Valea Hârtibaciului. La ora 24 se trăgeau
clopotele la biserică şi, în acelaşi timp, se
ardea anul,adică, de pe un deal se dădea drumul unei roţi cu paie aprinse
sau erau aprinse grămezi de paie, îşi mai aduc aminte oamenii în vârstă din
Agnita, Vecerd, Ghijasa de Sus, Ighişu Vechi, Bârghiş, Apoş, Zlagna, Pelişor.
În Vecerd paiele erau aprinse în drum, între biserici, în Bârghiş – în mijlocul
satului, în Ighişu Vechi – la râpă, în Apoş, Pelişor şi Zlagna – în cimitir, în
Fofeldea – pe dealul Pe Coastă. În
Agnita, în timp ce roata se rostogolea, se striga ( aşa numita strigare peste sat). Dacă, de exemplu,
doi oameni erau certaţi, se auzea: - Ionu
lu' Cantăru vrea să se-mpace cu....
! La ora 24, fetele şi feciorii din Agnita urcau în turnul bisericii şi cântau
"Trăiască regele" şi cântări bisericeşti. Mergeau apoi la casa uneia
dintre fete, unde câteva dintre ele pregătiseră, între timp, mâncarea. La
miezul nopţii, toţi tinerii din Noul se adună în curtea bisericii. Feciorii
trag clopotele şi toţi cântă La Mulţi Ani!
Petreceri cu fete şi băieţi aveau loc în toate satele, după ora 24. Oamenii în
vârstă din Ţichindeal se adunau şi discutau probleme gospodăreşti. Bărbaţii –
despre preocupările lor: îngrijitul animalelor, transportul bălegarului pe
câmp,aducerea lemnelor din pădure... Femeile – cu ale lor: torsul cânepii,
ţesutul şi câte altele! La miezul nopţii închinau un pahar de rachiu sau vin
şi-şi urau să fie sănătoşi, să poată lucra, să se facă bucatele.
Agniţenii ungeau ramele
de la uşa grajdului cu usturoi, ca vitele să fie apărate de acţiunea forţelor
malefice. Conform mentalităţii populare, pragul dintre ani, prin prezenţa
discontinuităţii, creează o zonă de haos favorabilă acţiunii forţelor răului,
motiv pentru care cei din Ţeline ungeau vitele cu usturoi la coarne şi la şolduri. În Movile, la ora
24, când se trăgea la biserică, oamenii legau pomii cu paie ca să
rodească.
Tot în această noapte,
fetele şi feciorii încearcă, înainte de a trage clopotele bisericii trecerea
într-un nou an, să-şi găsească ursitul (vrăjăsc),
bătrânii iscodesc cum vor fi lunile anului şi recoltele.
VRĂJITUL
Solstiţiul de iarnă era
în vechime momentul favorabil descifrării tainelor cerului, moment în care îţi
puteai afla ursita. Prima zi a anului era considerată ca deosebit de propice
desfăşurării de practici magice. O dată pentru că e un moment de cumpănă (cumpăna dintre ani), cumpănă ce poate fi
îndreptată în sensul dorit, apoi pentru că e şi o zi fastă prin excelenţă,
prima zi a anului care începe.
În Ghijasa de Sus,
Vecerd, Ruja, Agnita, Marpod, Săsăuş, Merghindeal, Fofeldea fetele de măritat,
care n-aveau drăguţ ( în unele sate erau prezenţi şi băieţii), se adunau pe
rând, la câte una din ele, să vrăjească
(să jovrăiască – Fofeldea, să
jăvrăiască – Chirpăr), să vadă ce
le-aduce soartea. Cele care aveau deja, ori nu veneau, ori făceau altă
vrajă, să vadă dacă se vor căsători în curând. Gazda (pe vremuri – o femeie în
vârstă) astupa ferestrele şi punea pe masă câteva căniţe (cupe) sau blide (atâtea blide, câte fete erau) şi, sub ele, diverse
obiecte, fără ca celelalte fete să vadă ( de obicei fetele aşteptau în tindă).
Fata sau femeia gazdă la care se adunau făceau pe ursitoarea, adică jucau rolul unei femei care prevesteşte
viitorul. Fetele veneau pe rând şi începeau
să ridice câte un pahar, curioase cum le va fi ursitul.
-
cărbunele
găsit înseamnă un fecior brunet, urât sau faur (fierar);
-
pieptenele,
băţul de chibrit sau aşchie = colţat sau cu gura mare; pieptenele mai însemna
şi că mirele o va pieptăna
câteodată!;
-
bucata de
pâine, grâu sau o monedă = bogat, harnic ( în Fofeldea pâinea = bunătate; bun ca
chita!), gazdă; banul mai
înseamnă şi că va avea o viaţă zbuciumată, umblând, ca banul, din loc în loc
-
sarea =
sărac lipit pământului sau norocos în căsătorie;
-
beţigaşul
= strâmb;
-
câlţi =
păros, mustăcios, flocos;
-
inel,
verigă, mărgele = frumos, drăgăstos; diplaş (Apoş)
-
floare,
oglindă = mândru;
-
pahar =
băutor;
-
cuţit =
tăios precum cuţitul, dar şi folositor ca el;
După ce vrăjeau, fetele din Apoş ieşeau în curte şi
strigau: Hui în iest an, hui înt’ alt an!
Amuzamentul era general
în timpurile mai recente, căci nu prea credeau în semne, ca odinioară! Vrăjitul
trebuia terminat până la ora 24, când se trăgeau clopotele la biserică.
Calităţile şi defectele
viitorului soţ se deduceau şi din forma parilor de la gard (pălan). După ce clopotele încetau să mai
bată la miezul nopţii, fetele din Bârghiş, Ighişu Vechi, Merghindeal, Agnita,
Vecerd, legate la ochi, mergeau la parii gardului şi puneau mâna pe unul din
ei. Cum arăta parul (drept sau strâmb), aşa era viitorul soţ. Dacă în acel
moment lătra un câine, din direcţia de unde se auzea, de acolo era perechea ei.
În Fofeldea se numărau 10 pari (în Ilimbav – 9). Al zecelea îţi arăta cum va fi
mirele: înalt şi frumos, mic, strâmb, slab......Evident, număratul nu începea
din acelaşi loc.
-parul luciu, fără coajă = mire sărac luciu
-parul din lemn frumos şi cu coajă = mire bogat, isteţ
- par cu noduri = mire strâmb, urât
Porcul spunea şi el care-ţi va fi ursitul! În
Bărcut şi Săsăuş, când se coceau scoverzile,
primeia i se făcea un semn şi fata mergea cu ea în gură până la coteţul
porcilor. Acolo cea din Săsăuş zicea: - Hui
în iest an, hui în alt an, până când porcul grohăia: câte grohăituri,
atâţia ani până la măritiş. Fetele din Bărcut ziceau întăi: hui în iest an! De cumva porcul grohăia,
era semn bun, căci se va mărita în anul ce începea. Dacă nu grohăia, fata
credea că nu se va mărita în anul ce vine. I se adresa din nou porcului,
zicând: hui într-alt an! Câte
grohăituri, atâţia ani până la măritiş,vor fi, credea fata. Dacă se auzea un
câine lătrând, se mărita în partea satului de unde se auzea. Fetele din
Merghindeal băteau în coteţ. Dacă porcul tăcea, însemna că se mărită în anul
acela. Dacă grohăia, peste atâţia se mărită, câte grohăituri se auzeau. Cele din Hosman şi Fofeldea
dădeau cu piciorul în coteţ şi întrebau: - Când
mă mărit? Câte grohăituri urmau, în atâţia ani se mărita. Fetele din
Chirpăr loveau de trei ori cu piciorul în uşa coteţului. Dacă porcii grohăiau,
era semn că fata se va mărita. În Marpod, fetele băteau cu piciorul la uşa
coteţului. Dacă porcul grohăie la prima bătaie de picior, fata se mărită în
acel an. Dacă nu, la a câta bătaie grohăie porcul. Se mai făceau şi glume cu
ocazia aceasta: porcul era mutat de-cu-ziuă în altă parte, fără ştirea fetelor,
iar acestea erau foarte dezamăgite că vor îmbătrâni fete bătrâne!
Dintre plante, se vrăjea
cu frunze de saschiu şi iederă. Fetele din Fofeldea puneau pe vatra fierbinte
câte o frunză de saschiu şi spuneau numele a doi tineri. Dacă frunza se
învârteşte, înseamnă că cei doi se vor căsători. În Hosman, Săsăuş, Ilimbav,
fetele puneau, pe rând, câte o frunză şi spuneau numele unui fecior. Dacă
frunza se-nvârtea şi sărea în sus, era semn că băiatul o place ori că se vor
lua în anul ce vine; dacă nu, se strică,
adică se despart. În Ţichindeal se adunau grupuri restrânse de băieţi şi fete,
la casa uneia din fete. Frunzele de saschiu erau puse în farfurii întinse,
umplute cu apă. Fiecare frunză purta un nume de băiat sau fată. Blidul era
mişcat şi frunzele se mişcau dezordonat pe apă. Dacă o frunză cu nume de băiat
atingea una cu nume de fată, însemna că cei doi se vor lua. Cei din Săsăuş se
uitau dacă frunzele s-au întors peste noapte: era semn că se iubesc. În caz
contrar, nu vor fi împreună. În Noiştat puneau pe soba încinsă două frunze de
saschiu, numind un fir cu numele fetei şi celălalt – cu al feciorului. Dacă
frunzele, încovrigându-se, se apropiau una de alta şi se împreunau, era semn că
nunta va fi în curând. Dacă se
îndepărtau, nunta se amâna, posibil chiar să nu mai aibă loc! Fetele din Agnita puneau
iederă pe plită. Câte frunze se umflau şi plesneau, în atâţia ani se mărita
fata ce punea iedera. În Movile fata punea iedera pe sobă şi se uita în ce
parte sărea: în partea aceea se va mărita!
Tot fetele din Agnita aveau şi modalitatea
următoare de a vrăji. Puneau de cu seara cenuşă şi un inel într-un pahar cu apă
neîncepută. Se lăsa să se limpezească şi, la 12 noaptea, cu o lumânare aprinsă
(lampa fiind stinsă!), fata se uita în pahar şi-şi vedea iubitul. Unele ziceau
că chiar l-au văzut! Într-un mod asemănător procedau cele din Fofeldea. Ele
puneau cenuşa pe masă, iar pe cenuşă, paharul cu inelul, ce era luminat cu o
lumânare.
În Vecerd, în dimineaţa
de Anul Nou (în Ilimbav, la 12 noaptea), când se făceau scoverzi, fata mânca o
scovardă pe gunoi şi aştepta să audă din ce parte latră câinele. Acolo se va
mărita! Fetele din Agnita mai vrăjeau şi cu găluşte din aluat.În fiecare era
pus un bilet cu un nume de fecior, fiecare ce drăguţ avea. Când fierbea apa
(neîncepută!), se puneau găluştele. Fiecare fată lua la întâmplare o găluşcă ce
se ridica din apă, să vadă ce ficior îi vine.
Încă din ajunul Anului
Nou, fetele din Fofeldea puneau boabe de porumb sub pat. După ce treceau cu
Pluguşorul, boabele erau numărate. Dacă ieşea un număr cu soţ, fata se mărita
în anul acela, iar numărul fără soţ însemna că numai după trei ani. Pentru a
afla prenumele viitorului soţ, în Chirpăr fata semăna seara ovăz, de la poarta
casei părinteşti până la poarta vecinului, având grijă să n-o vadă nimeni. În
dimineaţa următoare, foarte devreme, cu secerea simula că seceră ovăzul şi, în
tot acest timp, nu trebuia să vorbească cu nimeni. Prenumele primului bărbat
care trecea prin faţa ei, în timp ce secera, era şi al viitorului soţ.
Cu trecerea timpului,
practicile de mai sus au devenit prilej de distracţie în noaptea în care, e
adevărat, destui feciori şi fete şi-au găsit perechea.
Furatul portiţelor
În noaptea de Anul Nou
se întâmplau multe năzbâtii! Feciorii mergeau pe la casele cu fete sau la cei
zgârciţi (Retiş) şi umpleau ieslele cu fân până sus, legau portiţa sau încuiau
uşile caselor (Brădeni). Cei din Retiş mutau şi câinii în alte curţi, iar din
portiţele furate făceau strungă în Dealul Gojmanului, în care băgau lemne multe
şi le dădeau foc. Se furau portiţe, tăblii de la fereastră, care, grape, chiar
şi animale şi se ascundeau în grădini, pe vale, la vecini, chiar şi în turnul
bisericii (Săsăuş) ori făceau cu ele strungi în drum. Asta se întâmpla în toate
satele, de obicei la fetele care se ţineau
măreţe, la casele unde părinţii nu-şi lăsau fetele să vorbească cu anumiţi
băieţi şi la cei care nu primeau colindătorii. Nu era supărare, dar taţii le
păzeau straşnic! Gazdele le căutau peste tot, ba chiar dădeau de băut feciorilor,
să le spună mai repede unde-s. Porţile trebuiau găsite până la ora când mergea
lumea la biserică, spre a scăpa de râsul satului. Dacă nu reuşea, tatăl fetei
trebuia să plătească băieţilor un preţ fixat de ei, ca să-i fie înapoiată
portiţa. În Bărcut desciocălau carul şi-l montau în grajd! În Noul, feciorii, după ce trăgeau clopotele la ora
24, în grupuri mici, furau portiţa de la fetele dificile ori de la cele ce
şi-au permis să refuze la joc vreun băiat sau, Doamne fereşte!, pe jude ori pe
pristav. Furatul portiţei era considerat şi o onoare pentru familia respectivă,
considerându-se că fata e râvnită de mulţi şi de aceea se bucură de o atenţie
exagerată din partea feciorilor.
La casele cu fete ce
aveau copii din flori se punea un leagăn la poartă! Acolo nici nu se colinda.
În Chirpăr erau aşezate legănuţele la
fetele certate cu morala şi la cele bătrâne. Erau confecţionate din carton, de
care erau prinse sfori. În interior puneau un fel de păpuşă făcută din sfeclă
furajeră, îmbrăcată în zdrenţe şi bileţele cu versuri batjocoritoare, chiar
pornografice. Legănuţele erau agăţate de oblon, de creanga unui pom, în locuri
vizibile pentru trecători şi mai puţin pentru cei din casă. Fetele în
cauză se sculau devreme, ca să ia
legănuţele înainte de a le vedea cineva. Bărcuţenii făceau şi alte nebunii.
Dacă o femeie nu-şi meliţa cânepa, i-o scoteau în uliţă (la fel se întâmpla în Retiş), pe pod, să vadă
lumea. Schimbau portiţele între ele, de obicei la băiat şi drăguţa lui şi urcau
capra de lemne în vârful stâlpului de la curent. Fetele îi omeneau cu scoverzi.
Tradiţional, se furau
portiţele, dar dacă nu puteau fi luate, feciorii găseau altceva la casa
respectivă. În Săsăuş, într-un an, la Sâia Gheorii Onii, au luat carul din şură
şi l-au urcat pe claia de paie din grădină, iar la ai lu' Luncă – pe şură! Tot aici, dacă fetele nu-şi găseau
portiţeţe până a doua zi, trebuia să dea un litru de ţuică şi băieţii le puneau
la loc. Cei pe care feciorii aveau ciudă nu aflau până primăvara unde le sunt
portiţele! În Movile portiţa de la Oara lu’ Branişte a fost dusă până la
Hârtibaci (era prin anii ’60 ai secolului trecut) şi au găsit-o abia la
Bobotează, văzută de cineva din întâmplare! Feciorii din Apoş au urcat carul pe
gunoi şi l-au încărcat cu gunoi. Altă dată au urcat o capră în vârful şurii, cu
fân lângă ea!
Calendarul de ceapă
Spre a
afla cum va fi vremea în anul următor, în noaptea de Anul Nou, în toate satele
se făcea călindaru' de ceapă. O ceapă
mare era desfăcută în 12 foi (găoci)
şi în fiecare se punea aceeaşi cantitate de sare pisată mărunt. Foile erau puse
pe rama de la fereastră de cu seara, fiecare reprezentând o lună a anului.
Dimineaţa se citeau. Dacă foaia se
umezea, luna de vară corespunzătoare urma a fi ploioasă, iar cea de iarnă –
fără ger mare; dacă rămânea uscată, vara, în acea lună va fi secetă, arşiţă
mare, iar iarna – ger mare. Luna va fi schimbătoare dacă în foaia respectivă
sarea era jumătate umedă, jumătate uscată.