Nocrich |
Timp de trei zile, animatori ai Grupului de Acțiune Locală
Microregiunea Hârtibaciu, alături de specialiști în atragerea de fonduri
europene au colindat întreaga Vale a Hârtibaciului pentru a se întâlni cu
oamenii locului. Scopul a fost acela de a împărtăși cu cât mai mulți localnici foloasele
pe care le aduc fondurile europene ce pot fi accesate prin intermediul GAL MH.
Întrunirile în toate cele 15 localități incluse în cadrul
Grupului de acțiune locală au avut loc sub denumirea Caravana GAL Microregiunea
Hârtibaciu, în perioada 17 – 19 decembrie 2012. La întâlniri au participat, în
calitate de lectori-specialiști doamna Ioana Cazacu, specialist în programele finanțate din fonduri
europene în cadrul Primăriei Șelimbăr și consultant în acest domeniu, alături de domnul Dan Dăncăneț, directorul Oficiului
Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Sibiu. Cei doi au fost
însoțiți la întâlnirile cu
locuitorii din zona Văii Hârtibaciului de Joachim Cotaru și Dragoș Drăgan, animatori ai GAL MH.
Şeica Mare |
Discuțiile au pornit de la câteva întrebări simple - ” Ai
o idee de afacere și-ţi lipsesc banii? Vrei să-ţi dezvolţi afacerea pe bani europeni? Vrei
să afli mai multe despre fondurile europene destinate ție și comunității din care faci
parte?”, întrebări la care au oferit răspunsuri atât lectorii-specialiști, cât și animatorii din
cadrul GAL MH. Din cele 15 localități, remarcați pentru interesul ridicat în accesarea de
fonduri europene s-au dovedit în special fermierii din Șeica Mare, Chirpăr, Bruiu și Roșia. De altfel, la
întâlnirile din Nocrich, Chirpăr, Marpod, Merghindeal și Bruiu, alături de localnicii
interesați
au participat și primarii comunelor.
Toate întâlnirile din cadrul Caravanei au avut
loc după programul de dinainte stabilit. În cadrul fiecărei întâlniri, cei doi
lectori-specialiști, alături de animatorii GAL MH au deschis discuțiile, prezentând oportunitățile pe care le oferă
GAL MH. Ulterior, au răspuns la întrebările participanților, care au cerut lămuriri
pe chestiuni concrete. ”Important este să aveți o idee pe care să și doriți să o puneți în practică. Veniți cu această idee la
noi, iar noi vă vom îndruma pe drumul care trebuie urmat”, au declarat
animatorii din cadrul GAL MH. Aceștia din urmă au primit flyere referitoare la GAL MH, broșuri, pixuri și insigne
personalizate cu însemnele GAL MH.
În total, la finalul campaniei GAL MH 17 – 19
decembrie 2012 au fost informate direct aproximativ 500 de persoane și au fost împărțite peste 1.000 de flyere, puse la dispoziție de Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Hârtibaciu.