Podișul Hârtibaciului – Târnava Mare are șansa de a deveni o zonă gestionată responsabil și integrat, în beneficiul naturii și al comunităților locale, prin demersuri inițiate și coordonate de organizația WWF-România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte de conservare din România. WWF a organizat o întâlnire de amploare cu fermieri din zona Făgăraș, precum și o întâlnire cu partenerii din proiect pentru începerea procesului de elaborare a planului de management al zonei.
Proiectul „Pentru natură și comunități locale – bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt” a fost lansat în martie 2011 și este prevăzut a se derula până în luna februarie 2015. Proiectul are o valoare de 12.652.463 lei şi este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS MEDIU. Principalele două componente ale proiectului sunt conștientizarea și informarea comunităților locale cu privire la existența și beneficiile ariilor protejate din zonă și realizarea planului de management al întregii zone, ce va fi ulterior implementat de administratorul acesteia, Societatea Progresul Silvic din Sibiu.
Întâlnirea cu fermierii a fost organizată în data de 2 martie, la Cetatea Făgăraș, în scopul conștientizării agricultorilor din zona Făgăraș asupra existenței ariilor protejate de tip Natura 2000, asupra schemelor publice actuale de susținere financiară pentru practici agricole care contribuie la conservarea biodiversității (plățile de agromediu) și asupra faptului că valorile naturale reprezintă un avantaj competițional pe piața de produse alimentare. Mierea din Valea Barcăului și produsele Țara Făgărașului sunt exemple de branduri românești relativ recent introduse pe piață – de circa 2 ani – dar care deja au un succes notabil, chiar și peste hotare, datorită faptului că provin din zone cu biodiversitate mare, în care natura funcționează în parametri optimi. Consevarea naturii dobândește astfel și un sens economic, pe lângă cel ecologic, demn de luat în considerare, întorcând venituri agricultorilor care aleg să continue sau să revină la practicile de agricultură tradiționale (intensive) ce depășesc pierderile asociate cu acest tip de agricultură.
La întâlnirea din 3 și 4 martie cu partenerii proiectului şi specialişti biologi – Ecotur Sibiu, Mihai Eminescu Trust, Grupul Milvus și Fundația Adept s-au discutat rezultatele inventarierii speciilor și habitatelor, etapă esențială în procesul de elaborare a planului de management; s-au discutat amenințările la adresa valorilor naturale și culturale și posibile măsuri de management ce vor fi incluse în plan. Echipa de proiect va face în scurt timp cunoscute rezultatele inventarierilor, ce arată capitalul natural al zonei, fiind de interes pentru oameni de știință, autorități publice și ONG-uri și un factor ce trebuie luat în considerare pe viitor, în planurile de dezvoltare a zonei (infrastructură, turism etc).
De asemenea, echipa va organiza în cursul anului curent, întâlniri de consultare cu factori locali de decizie sau de interes pe tema planului de management, astfel încît documentul să integreze și cunoștințele și perspectiva acestora. Veștile cu privire la planul de management vor veni în cursul anului 2014, în etapele importante ale acestui proces participativ.
Florentina Florescu, Manager de Proiect, WWF-România: „Proiectul nostru îşi doreşte să contribuie la dezvoltarea armonioasă a zonei, de aceea este foarte important să ne întâlnim cu diferiţi actori din zonă pentru a le cunoaşte nevoile şi pentru ca ei să se simtă integraţi şi reprezentaţi în acest proces de elaborare a planului de management. Avem nevoie de întâlniri cu micii fermieri, deorece ei ne pot asigura că utilizarea resurselor naturale se face după principii bine stabilite în timp, tradiţionale şi care dovedesc că funcţionează. În ultimii trei ani, specialiştii au cules datele din teren referitoare la bogăţia naturală, trebuia acum doar să le interpretăm şi să le transformăm într-un plan de administrare prin care să ne asigurăm că din statutul de arie protejată beneficiază atât natura cât şi comunităţile locale.”
În Podișul Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt există 7 arii Natura 2000 protejate prin legislația europeană și Rezervaţia Naturală “Stejarii seculari de la Breite Municipiul Sighişoara”, arie protejată de interes naţional. Cu 260.000 ha, aceasta este a doua cea mai mare zonă acoperită de arii protejate din țară, după Delta Dunării, având o biodiversitate remarcabilă și o identitate culturală puternică, în care se întrepătrund moștenirea arhitecturală săsească (cetăți, biserici fortificate și case tradiționale), tradiții și obiceiuri arhaice, diversitatea etnică, peisajele rurale colinare.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Florentina Florescu, Manager de Proiect, WWF- România, fflorescu@wwfdcp.ro,
tel. 0730.098.103
Despre WWF (World Wide Fund for Nature)
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.
Mai multe detalii la: www.wwf.ro