În 25 februarie s-au împlinit 133 de ani de la moartea marelui cărturar August Treboniu Laurean născut în Fofeldea. A fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române , secretar general şi preşedinte al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Secţiunii Literare.
A.T. Laurian şi-a făcut studiile secundare la Sibiu, studii de filosofie la Cluj, plecând apoi la Viena şi Göttingen unde a studiat ştiintele fizice, matematica şi astronomia la Universitatea şi Institutul Politehnic.
Principele Alexandru Ghica, al Munteniei îl cheamă la Bucureşti, pentru a-i oferi un post de profesor. Astfel între anii 1842- 1848 A.T. Laurian a fost profesor de filosofie şi limba latină la Colegiul “Sfântul Sava” din Bucureşti
În această perioadă s-a ocupat şi cu studii filologice ca profesor la Sf. Sava, apoi la Universitatea din Bucureşti, unde l-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu, împreună cu care publică în 1845 prima revistă de istorie românească, numită “Magazin istoric pentru Dacia”, care se adresa românilor din toate cele trei principate.
La îndemnul lui Nicolae Bălcescu, August Treboniu Laurian a revenit în Ardeal fiind unul dintre cei mai activi revoluţionari la 1848. A fost o personalitate marcantă pentru cultura română, vorbea patru limbi străine: latina, germana, maghiara şi franceza.
Între 1867-1874 este membru, apoi preşedinte al ASTRA, la Sibiu.
Când a murit, la 71 de ani, i s-au făcut funeralii naţionale, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti, într-un loc donat de regele Carol I pe care l-a învăţat limba română.
Asociaţia „August Treboniu Laurean”, preocupată permanent să cultive personalitatea ilustrului consătean l-a comemorat duminică 2 martie la biserica Sf. Vasile cel Mare din Fofeldea
I. Bârsan