vineri, 28 martie 2014

Zgomotul devenea sâcâitor;
Cineva respira la mine în braţe.
Tiptil am mers în baie
m-am spălat pe mâini
îndelung
căutând explicaţii credibile
am îmbrăcat cămaşa primită cadou de la tin
convins că îmi poartă noroc
mi-am periat frumos gândurile
cu trei răsuflări adânci, consecutive
şi am ieşit în stradă;
lumea era însă la fel:
blocaj în trafic  pe „Mitropoliei”
coadă la covrigi
fata blondă de la chioşcul de ziare
piticii erau toţi şi erau albaştrii
bucuros
ţi-am dat telefon
 să aflu
de ce dracu’
m-am simţit vinovat

DAN HERCIU