Sinionu lu’ Căzîlă, a dezvoltat în casa părintească
din Săsăuş (la nr. 64, pe Uliţa din Sus) o mică afacere de familie. Nu l-a
ajutat nimeni deşi a bătut la toate uşile. Având fiica medic veterinar în
Braşov, încă de la început, s-a orientat pentru crearea unei ferme de găini cu
creştere în sistem tradiţional (cu găini care produc ouă marcate cu cifra 1 -
foarte rare în magazinele din România).
Nu a reuşit, deşi a
încercat să acceseze măsura 141, pe care
se poate primi max.7500 euro (în 5 ani) o investiţie care este foarte mare şi
cu cerinţe imposibil de îndeplinit la suma alocată. Iar, pe măsura 121 unde se
pot accesa max. 40.000 euro, trebuie să creşti 600 de găini, o fermă de acest
tip neputându-se dezvolta în intravilanul localităţii Săsăuş (în localitate
agenţia de mediu dând aviz doar pentru 400 de găini). Visul său a fost
construirea unei ferme tradiţionale şi eficiente, astfel încât cel puţin 100 de
familii să se hrănească sănătos.
Acum creşte peste
300 de găini, toate ouătoare, frumoase şi visătoare.
Universul găinilor
este mirific, cei doi cocoşi fiind adevăraţi gentlemeni înnăscuţi. Ambii cocoşi
nu mănâncă până nu-şi cheamă haremul şi sunt foarte politicoşi invitând
doamnele găini la culcare, fiind ultimii la mâncare şi ultimii la culcare. Lumea
zice că la câte găini sunt, toţi cocoşii satului le dau târcoale. Dar cei doi
cocoşi îşi fac datoria, ei fiind stăpânii locului. Cert este că în grădină şi-n
în şura gospodăriei mişună galinaceele în mediul lor natural, fără concentrate,
hrănindu-se cu porumb şi grâu, pentru că seminţele de floarea soarelui sunt cam
scumpe pentru buzunarele stăpânului. În fiecare după masă găinile încheie ouatul
în jurul orei 16,00, după care Sinion adună ouăle din cuibarele împrăştiate
peste tot, în spaţiul gospodăriei. O gospodărie vie, plină de viaţă, într-un
veşnic ciripit de păsări de curte.
Nu mor
puii când
vor alţii.
Sinion, născut în
Săsăuş în urmă cu 58 de ani, a revenit acasă după cinci decenii, îndrăgostit de
meleagurile natale şi casa părintească. De Ziua Laptelui, la standul lui Sinion
puteţi lua ouă de o zi, proaspete, dar şi produse din ouă propunându-şi să
prezinte câteva preparate tradiţionale din ouă şi lapte: paparadă cu mămăligă,
tort de zahăr ars, lapte de pasăre şi checuri făcute ca la mama acasă!
Portiţa casei din
Săsăuş nr. 64 este deschisă pentru toţi cei care iubesc găinile şi doresc ouă
proaspete!
Informaţii suplimentare
la tel: 0766 657672 – Sinionu lu’ Căzîlă