Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine,
atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea
îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la
dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la
Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii
la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie
mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele
Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga.
Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de
Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat
cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste
slugi însufletite. Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat
casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si
chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate
cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a
sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se
daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au
plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele
din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a
adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o
va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte
mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua
vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute
si de la dânsa le era hrana.
Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic
tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti
ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de
Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia,
daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine
catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur
Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim
greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre
cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si
lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta
rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii:
"Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria
mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat". Când
s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel
ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si
deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica
Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos
Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea
ca pe Dânsul Îl vad".
Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a
închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru
întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de
binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat
sufletul. Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis,
ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa
aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au
ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre
mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând
si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au
plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata
începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe
îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea
ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel
sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat,
taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul,
a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si
cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au
dobândit vindecare. Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel
de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind
neîncetat glasuri îngeresti. Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a
lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita
îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat,
ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au
deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui
preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a
vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai
giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si
marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi
mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca
închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei
noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
(sinaxarul
zilei a cincisprezecea din luna august)