In anii 1960 , custodele de pe
atunci al Muzeului Valea Hârtibaciului din Agnita, Erhard Andree a transferat o
parte semnificativă a moştenirii lăsate de pictorul Michael Barner din
proprietatea familiei în muzeu.
El enumera “32 picturi în ulei, 21 acuarelle, 45 desene în
carbune, 41 desene în creion (în maniera/stil creion argint)”. Acestora li se
adaugă un ansamblu consistent de texte
literare în toate limbile transilvănene, însemnări autobiografice precum şi
preluări/prelucrări în ungară, germană şi româna de texte populare ţigăneşti.
Toate acestea indică multiplele valenţe ale talentului unui
suflet de artist, care nu a dorit a se sustrage pe tot parcursul vieţii de
dificultăţile materiale/financiare ale unei vieţi libere de artist, de asemenea
din limitele date de provenienţa sa mic-burgheză, respectiv din mediul social
în care trăia. “Doresc ca ei (parinţii) să se bucure măcar puţin de mine şi de
faptul că sunt pictor. Nu îmi doresc nimic mai cu ardoare, dacât acea clipă în
care meseria mea şi operele mele viitoare le va oferi aceeaşi bucurie pe care o
resimt eu, pentru ca aceasta reprezintă pe deplin bucuria vieţii mele”, citim
intr-o scrisoare din 7 ianuarie 1906 trimisă de MB din Roma către un prieten
agniţean.
Operele din Muzeul Valea Hârtibaciului aparţin în mare parte
perioadei de început a promiţătoarei perioade de creaţie artistică a lui
Barner, din perioada 1900 pâna la finele anilor 1920. Aceasta perioadă a fost
una optimistă, în pofida dificultăţilor material, o perioadă în care artistul a
crezut neîntrerupt în chemarea şi în arta sa, sperând la recunoaşterea socială
si artistică. Lucrările de grafică si picturile în ulei din acest timp reflectă
confruntarea lui Barner cu curentele artistice de la acea vreme şi cu influenţa
dată de şcolile academice de pictură vizitate de el. Concomitent ele trădeaza
dispoziţia artistului de rezonanţă a lucrărilor artiştilor germani, francezi şi
mai ales unguri, mai puţin a celor transilvăneni din generaţia sa, cu care
cultivă un schimb de experienţă intens. Pe
când portretele şi studiile de nud realizate în Roma ne arată un
desenator cu har, care depăşeste/transcende ultimul ecou al simţirilor
simbolistice şi se îndreaptă înspre o expunere explicit expresivă, observăm că
lucrările în ulei din al doilea deceniu vorbesc limbajul acelei picturi de
peisaj propagată în Nagybanya, aflate sub semnul fauvismului si
decorativismului. Reflexele fauvismului se păstrează la Barner şi acolo unde
prin reuniunea de suprafeţe de culori în jocul luminii, el crează imagini
narative, peisaje formalizate, conform modelelor de compoziţie tradiţionale şi
reprezentări arhitecturale. Acele lucrări provenite din lumea sa agniţeană şi
cele inspirate din peisajul natal fac parte din acest context.
Expoziţia din Agnita reprezintă primul impuls într-un
proiect, care doreşte să ducă la redescoperirea acestui pictor şi la retratarea
activităţii sale artistice.
Irmagard Sedler, Helga Lutsch