- Sunteţi preot?
- Da! I-am răspuns… sunt preot (barba e de vină, am gândit).
- Aţi vrea să vă spun câteva cuvinte despre adevărata credinţă?
- Despre ce credinţă este vorba?
- Sunt martor al lui Iehova şi am avut o adunare aici la Sala Polivalentă. Să ştiţi că şi preoţi au fost acolo, îmbrăcaţi în reverendă.
Acum am aflat de adunarea de la Sala Polivalentă. M-am mirat că ştia cum se numeşte haina pe care o purtăm noi preoţii: reverendă.
- Domnule, i-am răspuns, ori preoţii aceia au venit acolo să vă studieze, ori nu erau preoţi !
- Părinte, şi bunicul meu a fost preot !
- Şi credeţi…? M-am oprit în faţa părului alb şi a anilor care-i încovoiau spatele interlocutorului meu.
- Aş vrea să vă citesc din Biblie...
- Suntem pe stradă, şi să nu-mi spuneţi că-n cinci minute mă convingeţi să-mi las credinţa bunicului dumitale? Dar mi-a “cazut o fisă”... îl intreb:
- E nepoata dumitale? şi mă uit la copila de lânga el.
- Da, e nepoata mea !
- Dacă... Doamne fereşte, ar avea un accident, şi ar fi dusă urgent la spital, iar medicul v-ar spune că are nevoie de transfuzie de sânge, altfel moare; aţi fi de acord să i se facă transfuzie de sânge?
- Nu, nu aş fi de acord ! Noi, martorii lui Iehova nu suntem de acord cu transfuziile de sânge !
- Domnule, aţi lăsa-o sa moară? am întrebat mirat, uitându-mă la ochii holbaţi de nedumerire ai fetiţei.
- Da... pentru că ar merge la Domnul !
- Nu-mi vine să cred ce spuneţi ! Nu vă iubiţi nepoata ?
- Tataie, intervine fetiţa, nu mă iubeşti?
Bătrânul, vizibil marcat de situaţia în care se afla, se uită la mine... se uită la fetiţă... Era mut. A luat fetiţa de mână şi a plecat grăbit. Am auzit-o pe fetiţă repetând întrebarea:
- Tataie, nu mă iubeşti ?!
De atunci, când aud de martori ai lui Iehova îmi sună obsedant şi cu ecou în cap întrebarea acelei fetiţe: “Tataie, nu mă iubeşti?! ... Tataie nu mă iubesti?! ... nu mă iubeşti?! ... nu mă iubeşti? ... nu mă iubeşti?!”.
Preot Nicolae Truşcă,
Parohia Negoieşti