Ce este coruptia si cine este corupt?
Intrebari grele la care ne gandim, de cele mai multe ori, aratand cu degetul spre altii! Am dobandit aproape toti reflexul sa ne excludem din acest cerc vicios si sa nu facem nimic...
Se vorbeste mult despre coruptie si se face putin...
Pasivitatea aceasta a noastra in fata coruptiei inseamna tot coruptie- in faza incipienta; este starea benigna a unei naturi coruptibile, care nu a ajuns inca in faza terminala - maligna, deja corupta.
Bineinteles ca si cel care intretine coruptia cu pasivitate, ori cu neutralitate este aproape corupt sau coruptibil. Cel care nu intreprinde nimic pentru diminuarea ei se aseaza pe aceleasi pozitii defensive, el nu se lupta cu coruptia, ci doar o tolereaza, adica o accepta, cu alte cuvinte!
Faptul ca, nu facem mai nimic in sensul acesta, iar cand trebuie sa spunem lucrurilor pe nume, adica sa o dam pe fata “pe aia dreapta”, nu mai spunem mare lucru de frica sau din alte motive: interes, lasitate, slabiciune sufleteasca, lipsa de curaj, aceasta atitudine ne adauga si pe noi in ceata celor care au, nu “vorbirea in desert, ci tacerea in desert”, caci exista si “tacere in desert” (Sf. Ambrozie), atunci cand nu dam marturia cea buna ori nu avem reactie, ci “ne facem frate cu dracu ca sa trecem puntea”...cu interes, pe semne...
Aceasta atitudine este foarte des intalnita astazi. La ordinea zilei luam act de tradari, lasitati si apostazii mai mari sau mai mici de la adevar, dreptate, de la duhul Evangheliei si chiar de la Hristos.
Apostat nu este doar cel care se leapada de credinta, de Biserica, deci de Hristos ca persoana, ci este si cel care se leapada si de cuvintele lui Dumnezeu, de dreptatea Lui, de adevarul Lui, de Evanghelia Lui Hristos Domnul nostru...ori de fratele...
Cuvantul Scripturii este foarte clar in aceasta privinta:
“Oricine faptuieste pacatul savarseste si nelegiuirea, si pacatul este nelegiuirea(coruptia).
Cine savarseste pacatul este de la diavolul, pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste(corupe). Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile diavolului.
Prin aceasta cunoastem pe fiii lui Dumnezeu si pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeste pe fratele sau.
Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni...” (I Ioan cap.3,4, 8,10,15)
Subiectul articolului se refera, de fapt, la ceea ce este “alterat” si despre alteritate. Alteritatea nu este proprietatea unui “produs” de a fi alterat, dupa cum stim cu totii, nu exprima o degradare fizica si morala a unui lucru, ci presupune relatia mea cu celalalt, cu ceilalti ...cu altul. De aceea, din relatiile care se stabilesc intre corupt si coruptibil, din alteritatea nefunctionala moral se naste si coruptia. Coruptibilul face jocul celui corupt. Unul nu-si mentine rectitudinea morala, iar celalalt nu o are deloc...
Surpriza! Ce continuturi mai ascund cuvintele si relatiile! Impresionanta lumea aceasta a cuvintelor si a sensurilor denotative si conotative ale lor!
Asadar alteritatea degradata de pacatul omenesc devine o alteritate pervertita de pacat.
Coruptia nu se poate naste la entitati izolate, care nu “coopereaza”, ci apare acolo unde se stabilesc raporturi precise intre acestea; cum ar fi, de exemplu combinatiile: furi tu, furi si eu; intre acestia se pot face perechi. Intre “furi tu” si “eu nu fur” nu se pot face cupluri, nu se pot stabili prietenii. Tot asa se intampla si cu perechile constituite din elemente contrare: “virtuos-pacatos”, “adevar-minciuna”, “dreptate-nedreptate”, etc; ele nu sunt functionale defel.
“Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul?
Si ce invoire este intre Hristos si Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
Sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli?(II Corinteni 6, 14,15,16).
Asadar, Da si cu Nu nu pot fi impreuna! Cuplurile “ Da-Nu” sunt impotriva naturii si pervertesc esenta binelui si a adevarului.
“Ce este da, da si ce este nu, nu...ce este mai mult de la diavol este.” (Matei 5,37). Acest verset nu se refera doar la putinatatea cuvintelor ce trebuiesc rostite, ci si la amestecul ilicit si coruptia care o aduce convietuirea binelui cu raul, confuzia care se naste din aceasta colaborare nefericita si din acest amestec de principii contrare.
Mantuitorul indeamna clar la delimitarea “suprafetelor de contact”, spunand in alt loc: “osebiti-va!” sau “deosebiti-va!” (II Cor. 6,14-17).
Despre natura umana Teologia vorbeste ca este corupta de pacat si coruptibila. Iar, coruptibila este acea persoana predispusa oricand compromisului. Intr-o situatie viciata ea nu-si mentine verticalitatea, ci cedeaza foarte usor “insistentelor”, ispitelor si tentatiilor. Atmosfera este intretinuta de vicios cu promisiuni si tertipuri, iar cel ispitit se lasa ademenit si prins de nas. Cu cat omul este mai impatimit cu atat rezistenta lui este mai mica. Statornicie manifesta doar oamenii de caracter.
Iata si o alta intrebare: Cine este “om de caracter”? Raspunsul vine imediat: Este un om de onoare, care poseda calitatile unui om moral, cu onorabilitate si cu moralitate verificate prin cuvinte si fapte si confirmate in timp.
Cele mai mari ispite sunt astazi acelea prin care ni se inoculeaza idei, pareri ca, nu suntem noi atat de pacatosi, nu trebuie sa ne simtim noi vinovati pentru tot raul din jurul nostru si pentru nimic, dealtfel, pentru ca osanditi de Dumnezeu sunt doar marii corupti ai lumii, delicventii, criminalii, prostituatele, hotii si cei de teapa lor, nu noi...Noi suntem minunati, “nu dam in cap la nimeni, nu injuram, nu blestemam”, incercam sa traim asa in limita bunului simt...cum auzim adesea in scaunul de spovedanie.
De aceea, legat de coruptia din jurul nostru, o voce ne sopteste adesea la ureche: tu nu esti vinovat, altii...ai de sus, nu tu!
Ne place sa ne amagim, traim adesea in minciuna, facem ce facem numai sa ne adormim constiinta...Si ea ne sopteste la ureche, insa alte cuvinte decat acelea ca nu suntem vinovati. Ea ne spune clar ca: suntem si noi vinovati!
Constiinta ne spune adevarul, dar adevarul intreg. Este adevar despre bine si adevar despre rau, care sunt cele doua jumatati ale adevarului.
Adevarul adevarat este adevarul intreg si cel despre bine si cel despre rau la un loc.
Adevarul nu se zice pe jumatate, pentru ca devine minciuna. Adevarul este deplin cand se rosteste deplin si care nu ascunde o parte a lui sau a realitatii despre care vorbeste el. El enunta clar, luminos si indubitabil ceea ce este un obiect, un lucru, o persoana, un fenomen, un eveniment. El descrie exact asa cum stau lucrurile, fara interpretari subiective, fara rastalmaciri tendentioase, fara manipulari perfide si fara insinuari fortate...el marturiseste adevarul lucrurilor sau a intamplarilor povestite, pur si simplu....fara adaugiri mincinoase si fara lipsuri!
Oricine care nu respecta acest principiu in toate situatiile, oriunde si oricand, poate fi suspectat de coruptie!
De ce sa ascundem adevarul? El trebuie sa “lumineze tuturor”, ca si faptele dreptatii, cele bune, care ca si lumina din sfesnic aduce si celorlati cunostinta.
Iata alt principiu al Evangheliei: dreptatea; nu a noastra, care este “ca o carpa lepadata” (Isaia 64,5), ci dreptatea lui Dumnezeu, care daca o cautam si o implinim vom gasi si Imparatia lui Dumnezeu, dupa cum Insusi spune:”Cautati Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (Matei 6, 33).
Evanghelia mantuirii consta si in aceste cuvinte: adevar si dreptate, iubire si pace in Duhul Sfant. Daca lipseste doar unul din aceste principii nu mai seamana a Evanghelie si a Iisus viata si cuvintele noastre.
Dumnezeu este adevarul, Dumnezeu este dreptatea, Dumnezeu este pace in Duhul Sfant, Dumnezeu este iubire (I Ioan 4,16); toate la un loc, nu doar fiecare!
De aceea, Dumnezeu este “Cel cu multe nume si mai presus de orice nume” (Sfantul Dionisie Areopagitul).
Dar ce ne facem atunci cand nu semanam deloc cu Dumnezeu, neavand asemanarea cu El si nici macar chipul virtutilor de mai sus nu-l purtam, ci dimpotriva semanam cu duhul cel rau, care ne graieste de rau pururea inaintea lui Dumnezeu.
Prin urmare, numele Satan se talcuieste si cu sensul de potrivnicul, barfitorul si “tatal minciunii”. El a incercat sa-l corupa si pe Fiul lui Dumnezeu cu ispitirile din pustiul Quarantaniei, dar nu a reusit...
Insa reuseste sa ne corupa pe foarte multi dintre noi, care devenim ca si el, barfitori si clevetitori! Iar acest pacat al clevetelii este o mare uraciune a acestui veac luciferic. Acest pacat a izbutit sa puna stapanire pe mii si mii de suflete spurcandu-le.
Mantuitorul spune foarte limpede: “cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule” (Matei 15, 18-19).
Deci, intelegem din aceste cuvinte ale Sf. Scripturi ca, nu doar cei care primesc si dau mita sunt corupti, caci stim ca “mita strica inima” (Eclesiastul 7,7), dar si cei care “primesc clevetelile lumii “ si mai ales cei care “dau din gura clevetelile” sunt corupti si foarte corupti! Aceste pacate aduc foarte multa sminteala, vrajba si dezbinare intre oameni, intre frati...
Multe dintre aceste pacate si vorbele lumii au distrus prietenii, casnicii, au pierdut suflete...
“Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina si vai omului acela prin care vine sminteala” (Matei 18,7), avertizeaza Mantuitorul; “Mai de folos i-ar fi daca i s-ar lega de gat o piatra de moara si ar fi aruncat in mare, decat sa sminteasca pe unul din fratii mai mici” (Luca 17,2), pentru care a murit Hristos...
Asadar, exista si vorbire desarta si tacere desarta, dupa cum sunt si cuvinte ziditoare si cu folos sufletesc, dar si vorbe, vorbe si iar vorbe pentru care vom da socoteala in Ziua Judecatii ...
Pr. Alin-Cristian Preotu